Castiga un laptop MacBook Air, un iPad Air si un iPhone 5C

Castigator Loc 1: Spircu Tiberiu Moscova, 1964. După concurs urmează câteva zile libere. Putem vizita oraşul dar, atenţie, numai în grup şi numai însoţiţi de traducătoare! Degeaba îi explicăm că ştim bine rusa, că doar făcuserăm cu toţii, vrând-nevrând, nu mai puţin de unsprezece ani de limbă rusă „cântând”, ea nu şi nu, trebuie neapărat să ne însoţească peste tot! Alexandru Vinea are o idee fixă, să cumpere un aparat foto Smena „de calitate”. Adusese cu el nişte şosete de bumbac, dar trebuia să le plaseze cu două–trei ruble bucata. Informaţia era că se vând bine în faţa supermagazinului GUM. Localizăm magazinul cu pricina tocmai în Piaţa Roşie, vizavi de mausoleu, odată cu obligatoria vizită a echipei noastre la mausoleul lui Lenin – acolo unde făcurăm a doua zi după concurs coada de rigoare de trei ore ca să ne „reculegem” timp de trei secunde la căpătâiul „magistrului-învăţător al popoarelor oprimate”. A doua zi Vinea şi cu mine plecăm fără învoire, intrăm în metrou, avem grijă să fentăm eventualii urmăritori aşa cum văzuserăm prin filmele cu detectivi, ajungem la magazin convinşi că nu mai avem coadă după noi. În faţa magazinului facem rost rapid de suma necesară – cred că vreo 20 ruble – ne întoarcem la raionul foto iar V. se alege cu aparatul dorit. Continuăm să ne plimbăm prin oraş, dar eu observ că se ţine cineva după noi. Un om mai grăsuţ, îmbrăcat gros cu pufoaică (vara!) mergea la vreo zece metri în spatele nostru. Ne opream noi la o vitrină, se oprea şi el; plecam mai departe, pleca şi el... Părea o urmărire clasică din filme... Odată ce-l văd că ţâşneşte spre noi, se plasează în paralel cu mine şi şopteşte: „Sunteţi din Chişinău?” „Nu, suntem din Bucureşti” „Nu vă cred, vorbiţi prea bine moldoveneşte!”. Eu dau să-i răspund că tata este moldovean, el nu mă ascultă şi mitraliază rapid: „Am venit trei săptămâni cu gruzu’ de la Vladivostok şi plec mâine înapoi. Spuneţi la Chişinău că familiile cutare, cutare şi cutare sunt bine, să nu-şi facă griji". Apoi măreşte pasul şi dus a fost... Castigator Loc 2: Peta Marius Petrut In anii de gimnaziu '88-'92 (atent supravegheat si impulsionat de parinti,..ambii profesori, tata de mate', mama de fizica) am participat periodic la olimpiadele de romana respectiv matematica, obtinand note onorabile la fazele pe judet si anume TR. Intr-unul din acesti ani, nu mai retin exact in care, faza pe judet a olimpiadei de matematica se desfasura in Rosiori de Vede la o distanta de aproximativ 56km de localitatea natala,destul de mult pentru mine pe vremea aia, avand in vedere ca aveam rau de masina. Tatal meu, profesor in localitatea vecina a "aranjat" problema transportului cu parintele unui elev si el candidat la prestigiosul concurs. Astfel in dimineata respectiva a trebuit sa imi iau bagajul .. inclusiv cel de cunostinte, nu mai tarziu de ora 4 de dimineata..adica mai pe romaneste cu noaptea in cap. Eu fiind pasionat de masini pe vremea aia am facut cunostinta pentru prima data cu faimosul prototip denumit in popor IMESEU. In fine cu chiu cu vai am trecut de orasul Alexandria si ne indreptam cu "pasi" repezi spre Rosiori de Vede unde trebuia sa ajungem in jurul orei 8:30-09:00 daca mai tin bine minte. Eu si "colegul de suferinta" ne aflam in spate, pe niste bancute paralele..incercand sa ne imprietenim iar tatal sau bineinteles conducea bolidul. Pe o lunca interminabila, semnalizatoarele de bord nu au mai avut timp sa anunte lipsa combustibilului ca am si ramas in "pana prostului".Huh, intr-un final a trecut un camion salvator ce ne-a alimentat setea de motorina si cand ne vedeam in sfarsit plecati IMESEUL groazei nu a mai vrut sa porneasca. Diagnosticul pus a fost -pompa de injectie defecta- adica inima masinii diesel ce fusese alimentata cu motorina luata de pe marginea soselei, a cedat. Ultima solutie a fost metoda "ia-ma nene" care a si reusit sa ne duca la timp la destinatie. Dupa o astfel de aventura cu deplasarea, concursul a fost floare la ureche deoarece aici datele problemei le aveam din ipoteza iar cerintele clar formulate nu ca pe traseu. Castigator Loc 3: Munteanu Cristian Mihai Matematica este o religie pentru mulți copii din România, iar în locurile din lume care apreciază știința lucrul acesta e bine cunoscut. Suntem apreciați în toată lumea prin oamenii care și-au dedicat viața acestui subiect abstract, acești Halepi ai matematicii! Este în mare parte meritul olimpiadei că a sculptat personalitățile multora dintre aceștia la vârste încă fragede. Nu mă refer doar la inducerea pasiunii față de matematică, dar mai ales la lucruri mai apropiate de spirit decât de minte: la discuții libere, la prietenii trainice, la claritate în exprimare, la susținerea opiniei, la acceptarea eșecului ca fapt creator. Am avut ocazia să trec prin aceste lucruri în cei 6 ani în care am fost la olimpiada naționala. Poate nu multă lume realizează că olimpiada durează 6 zile, deși concursul e doar o zi și doar cei care au trăit măcar o dată aceste 6 zile știu că ele nu sunt niciodată suficiente. De la emoțiile dinaintea probei până la interminabilele aplauze de la festivitatea de închidere, copiii cresc prin bucuria/dezamăgirea rezultatelor, nervii contestațiior și nopțile albe cu jocuri de mimă. Întâmplarea care îmi vine în cap acum s-a petrecut într-o pizzărie din Mangalia în aprilie 2009. În timpul unui meci de biliard lânga o sticlă de Cola, discutam după concurs problema 3 cu Tudor (care acum e la UCLA). Eu știam că nu am făcut-o, Tudor nu își dăduse încă seama că o făcuse, dar discutând despre ea a înțeles că de fapt o rezolvase chiar în două moduri. A doua zi îngrămădeală mare la rezultate și contestații. Tudor a ieșit pe 2, eu pe 3 în anul acela și pentru amândoi a fost prima mare realizare la olimpiadă, deși prima impresie după concurs a fost că fusese o zi proastă. Totuși ce mi-a rămas în amintire este imaginea unei mese de biliard și zâmbetul unui prieten fermecat de frumusețea unei probleme de matematică. Fotografia atașată a fost realizată în dimineața dinaintea concursului.